Friday, May 21, 2010

Paper avangarde !

Chiar daca intreaga colectie a liceului meu s-a numit ,, Paper avangarde " , am senzatia ca doar doua din cele patru tinute care le-am creat se pot trece la rubrica cu acelasi nume, iar celelalte doua le-as putea cataloga un moft transpus, fara sa aiba vreo legatura cu restul tinutelor sau chiar sa aibe vreo legatura intre ele, sunt total poli opusi si ideei transpuse fara nici o legatura, la toate acestea mai adaug cateva critici inainte sa ma laud, materialele se aseamana intre ele in doua transpuneri, pe cand celalalte doua nu seamana nici una cu alta creatie de a mea. Nu mi s-au parut un efort maxim decat jumatate din ele, care nici acelea nu m-am prea straduit eu, contribuind cu niste cusaturi simple, treaba grea am lasat-o profesionistilor ( I LOVE MY MUM ! ).
Pe cat am fost de stresat si nervos pe orice furnica care se apropia de lingurita cu miere, pe atat am fost de fericit si multumit de efectul final, comparativ cu alte tinute care aveau un concept interesant insa transpunerea a fost dezastruoasa, pot sa fiu sincer la fel cum am fost si mai sus, sunt de parere ca cele patru tinute ale mele au fost mai bune si de efect decat restul cateva care erau un dezastru artistic. Imi cer scuze celor cu care m-am purtat gretos zilele acestea ... si stiu ca nu sunt putini si le multumesc enorm celor care m-au ajutat, din nou si aici stiu ca nu sunt putini. Sarind peste scuze, adaug cateva fotografii din asa numitul ,, backstage".
Mandita ( hair-stylist ) si Andra ( model ). Fotografie facuta in fata masinii de cusut, dupa cum se observa, insa ce nu se observa e stresul.
Alexandra ( hair-stylist ) si Kiki a.k.a. Cristina ( model in toata puterea cuvantului ) tot in sala in care a fost facuta si fotografia de mai sus.
Gina a.k.a. Alexandra ( make-up ) si Kiki
Karina.

A fost un foc continuu si mi-a placut. Prima mea prezentare a fost acceptabila pentru standardele inalte si impresionanta pentru nivelul scolii mele.Tinant cont ca nu sunt genul ganditor si stresat ... de data aceasta s-a observat incredibil de bine. In poza eram pe coridor cronometrand modelele. In continuare sunt tinutele mele.
Karina cu rochia in care trebuia sa folosesc materialul ( asa zisul material, ca nu era altceva decat hartie mai maleabila ) si cu o idee venita pe minut pentru o tinuta in plus. Pana la urma a aratat acceptabil cu un vag gust amar in cerul gurii si nu din cauza tipei ci din cauza rochitei.Andra in rochita Punk Balerina, la fel si aici, o creatie pe minut dar de data aceasta nu ma asteptam sa iasa asa de efect. Gusturile sunt impartite, eu sunt multumit.
Eu in Punk Scottish. Mie mi-a placut ideea de kilt cu colanti si bocanci de la inceput, ma asteptam ca unele persoane sa nu inghita extravaganta din tinuta si sa nu inteleaga conceptul ci doar suprafata, persoane carora le este asemeni si gandirea... tot de suprafata. Recunosc nu arat prea bine dezgolit, imi cunosc fizicul, insa a fost o propunere spre ceva nou si extravagant, nu a fost ceva ca sa prezint bocancii si colantii si rochita, etc. Ci doar transmiterea unui mesaj ... Mult curaj la imbracaminte !
Si piesa de baza si cea de la care am plecat mai departe spre inca trei tinute... Prezentata de Cristina Oltean. Nu uit ce placut surprins am fost cand m-am intors in sala dupa defile si am asteptat sa mearga Kiki... cand a pasit afara si a inceput sa mearga am fost socat de ce miscari de bazin facea, foarte tare !
Chiar daca nu e rochia mea, tin neaparat sa o arat. Andra ... insa nu aceeasi cu cea care a prezentat pentru mine, a fost mireasa prezentarii, imbracata intr-o rochie din acelasi material ca toata colectia, dar vopsit argintiu, strans pe gat si pe talie si de la brau in jos adaugata o betelie cu tul pentru volum. Machiajul, parul si atitudinea a facut-o sa faca partea din ,, spuma de la sfarsit ". Felicitari Andrei si lui Emil ( creatorul tinutei ).
Manejul a fost interesant ca am reusit sa vad reactiile celor din jur. Am ramas ultimii si am reusit sa fim surprinsi bine de fotograf. Multumesc celor care m-au sustinut. O seara frumoasa !

Angelo S.

1 comment:

  1. Felicitari! Imi place la nebunie Punk Ballerina! Geniala ideea cu corset de piele si kilt!!! Nu te gandi la ce spun si comenteaza altii; sunt niste fraieri si o sa ramana toata viata intre limite imaginare, care o sa-i duca la ingustarea orizontului! Keep rockin'!!!

    ReplyDelete